PLANIFICARE DETALIATA PE ZILE
TEMA – CE SI CUM VREAU SA FIU
SUBTEMA - MESERIA, BRATARA DE AUR
ED. POPA CRINA ELENA
GRADINITA CU PP NR. 13 FOCSANI
TOATE FISELE DE LUCRU LE GASITI AICI - http://www.educatoarea.ro/index.php?menu_item=Resurse&record_id=466
LUNI, 19 APRILIE 2010
Este ziua inspectiei colegei mele pentru gradul II, asadar am facut schimb de tura si s-au decalat activitatile.
MARTI, 20 APRILIE 2010
- MESERIA ZILEI - MEDICUL
SCENARIUL ZILEI
SAPTAMANA CU MESERIILE VA FI DIFERITA DE CELE DE PANA ACUM, DEOARECE IN FIECARE ZI VOM ABORDA O ALTA MESERIE, INTR-O MANIERA MAI MULT DE ABILITATI , DESEN SI JOC PRIN CARE SA FIXAM CONTINUTUL STIINTIFIC AL TEMEI.
RUTINE
Se realizeaza salutul, prezenta, calendarul naturii, intalnirea de dimineata ( o surpriza intr-o cutie pe care o gasesc copiii si in care sunt materialele pentru intreaga zi si instructiunile de lucru, pe care le vom detalia dupa micul dejun )
ORA 9.00 – 9.30 MICUL DEJUN SI DEPRINDERI DE IGIENA
In cutia surpriza avem o scrisoare de la ZANA MASELUTA, care ne roaga sa invatam despre meseria de medic, pentru ca nici unui copil sa nu-i mai fie frica de medici. Acestia ne ingrijesc si au grija sa fim sanatosi. Se decide apoi ca in fiecare zi sa invatam cate ceva despre meseriile oamenilor care ajuta oameni: medicul, pompierul, constructorul.
Asadar, azi ne vom confectiona ustensile pentru medici, vom construi o ambulanta, vom trata pacienti si ne vom juca.
Pentru inceput, ne impartim in grupulete:
1. Grupa 1 : coloram si confectionam bascuta asistentei; (fetele o vor purta legata la cap pe tot parcursul Zilei )
2. Grupa 2 : coloram si asamblam geanta si ustensilele domnului doctor
3. Grupa 3 : coloram si lipim ambulanta.
Avem déjà si un telefon confectionat pe carton. Se pot folosi si telefoane de plastic de jucarie.
Pe toate acestea le vom folosi mai apoi la jocuri diverse de rol.
Pentru bascuta asistentei, fetele vor trebui sa coloreze cu rosu crucea si apoi vom perfora capetele, vom lega un snur si fetele o vor purta pe cap toate ziua, fiind asistentele.
Baietii coloreaza jetoanele cu ustensilele pe care le are un medic in granta si vor lipi crucea rosie pe gentile déjà confectionate de mine inainte.
Deja confectionate de catre mine, copiii vor avea 6 siluete corporale din carton maro si 3 seturi cu organe interne decupate din carton colorat specific si 3 seturi cu scheletul decupat din carton alb. Dupa ce ei confectioneaza la alese cele enumerate mai sus, jucam
JOC DE ROL – 112, APEL DE URGENTA!
Jocul presupune ca eu sa sun la mobil de jucarie la 112 ( astfel vor invata saptamana asta si numarul universal pentru urgente) si sa anunt un pacient bolnav. Echipati, ei vor veni cu gentile de doctor, cu ambulanta, imitand sirena, la masutele unde sunt deja puse siluetele. Unii vor face radiografii – asezand componentele scheletului la locul potrivit , altii vor face operatiii – asezand organele interne decupate la locul potrivit. Se numesc organele, oasele, la ce folosesc fiecare, si dupa ce fiecare pacient este asamblat este declarat sanatos.
Partile corpului se decupeaza si se lipesc pe carton, pentru a forma un corp intreg.
Dupa aceste activitati ce se integreaza la alese, copiii iau o pauza dupa care incepem obligatoriile pe aceeasi tema.
ORA 10.15 – 10.45 - DOMENIUL STIINTA – ACTIVITATE MATEMATICA
PREDARE – NUMARUL SI CIFRA 4
Deoarece medicii trebuie sa stie cate pastile trebuie sa ia pacientul, cati mililitri punem in seringi, ce tratamente prescriem, trebuie sa invatam si la matematica cifra si numarul 4. Se va lucra atat la panoul mare cat si individual, cu material marunt. Se formeaza pentru inceput pe masute cat si la panou sirul 0 -3 cu multimile corespunzatoare, dupa care se mai formeaza inca o multime prin corespondenta cu adaugarea a inca un element. Se numera indicand cu degetul, se precizeaza cate elemente are multimea, 4, si se arata si intuieste cifra corespunzatoare, dupa care se adauga sub multime. Se numara crescator si descrescator pana la 4 . se mai formeaza 2- 3 multimi cu 4 elemente si cifra corespunzatoare multimii, se numara si se trece in final la rezolvarea unei fise de lucru.
ORA 11.00 – 11.30 DOMENIUL ESTETIC SI CREATIV
DESEN – UNESTE PUNCTELE SI COLOREAZA IMAGNEA – MEDICUL SI ASISTENTA
Se face incalzirea mainilor, captarea taentiei se leaga de faptul ca azi suntem medici si asistente si ca in final realizam si desene reprezentative. Fetele vor primi fisa cu asistenta iar baietii cu medicul. Unesc punctele si coloreaza in culori , desenul final obtinut.
In incheierea activitatii, lucrarile vor fi puse la panou si se fac aprecieri.
Inainte de masa de pranz, vom desfasura un joc de atentie – CE A INCURCAT ASISTENTA NORA? Pe o forma de sepcuta de asistenta se pun repetat, in mod intentionat, diferite forme cum ar fi:
O inima roz
Un patrat albastru
O stea galbena
O luna portocalie etc. Copiii vor trebui sa spuna ca e gresit si ca ar trebui sa puna o cruce rosie. Aveti mai jos modelul pentru decupat si folosit. Formele se pot decupa direct din carton color.
ACUM, ILUSTRAM SI CU IMAGINI DIN ACTIVITATEA NOASTRA
MIERCURI, 21. 04. 2010
ASTAZI ESTE ZIUA PENTRU MESERIA DE POMPIER.
PE CENTRE, LA ALA, SE VOR REALIZA URMATOARELE LUCRARI
- Doua siluete de pompieri ( fetita si baiat) . se impart partile componente pe copii si se coloreaza dupa care se lipesc pe carton.
- O masina de pompieri. Se coloreaza partile componente si se lipesc. Se folosesc aceleasi parti ca la ambulanta.
Dupa ce confectionam acestea, ne pregatim pentru activitatile obligatorii
DOMENIUL OM SI SOCIETATE – EDUCATIE CIVICA
LECTURA DUPA IMAGINI SI JOC DE ROL „ JOCUL CU CHIBRITURILE”
Lectura porneste de la o imagine in care un baietel se joaca cu chibriturile in casa si o a doua imagine in care se aprinde fata de masa. De aici las imaginatia lor sa formuleze un final povestii, integrand joc de rol. Eu ma voi transpune in baietelul care suna la 112 si cere ajutor pompierilor sa vina sa stinga focul de la casa roz. Si aici intra in joc imagini cu case colorate apoi cu cifre de la 1 la 4, verificand astfel atat culorile cat si numeratia.
La casa indicata va fi pus un carton care imita o flacara si luat apoi cand a stins focul si cifra pentru cifre.
Dupa terminarea jocului voi cere copiilor sa isi imagineze si un final mai putin fericit care ar fi putut avea loc.
In incheiere se trag concluzii si copiii coloreaza cele doua imagini pe grupe.
Dupa terminarea activitatii si punerea lucrarilor la panou, se pregateste spatiul clasei pentru urmatoarea activitate obligatorie
DOMENIUL PSIHO – MOTRIC
PARCURS APLICATIV – CEL MAI CURAJOS POMPIER
Se fac tipuri de mers si alergare, coloana de gimnastica, exercitii pentru diverse segmente de corp, dupa care se demonstreaza parcursul aplicativ.
Alergare
Tarare pe sub masuta
Escaladare scaunele
Saritura de pe loc
„Stingerea focului” ( se toarna apa intr-un pahar )
Si alergare de viteza la capatul randului prin lateral.
Activitatea se incheie cu plimbarea linistitoare la statia de pompieri. Si pregatirea pentru masa de pranz.
IMAGINILE DE ASTAZI:
JOI, 22. 04. 2010
MESERIA ZILEI – CONSTRUCTORUL
ALA:
BIBLIOTECA: CARTEA CONSTRUCTORILOR
CONSTRUCTII: CASUTE
ACTIVITATE INTEGRATA
DOMENIUL LIMBA SI COMUNICARE + DOMENIUL ESTETIC SI CREATIV
MEMORIZARE SI PREDARE CANTEC „ ZIDARUL „
vezi zidarul cum zideste,
caramida el o ia
si la loc o potriveste,
peste zidul care creste
ref. si tot pune si tot pune
si nu stie cat a pus
colo-n turn acum se suie
si zideste acolo sus
si ne face casa noua,
ca sa locuim in ea
ref. daca n-am avea zidarul,
noi nici casa n-am avea .
Se realizeaza inainte activitatea de memorizare dupa care , aceleasi versuri sunt transpuse pe melodia de la cantecul „ deschide urechea bine”. Astfel, si poezia este fixata bine si se invata si un nou cantec. Activitatea se incheie prin pregatirea copiilor pentru masa de pranz.
VINERI, 23 . 04. 2010
EVALUAREA TEMEI
ALA:
GRAFISME: UNESTE PUNCTELE SI COLOREAZA UNELTELE
ARTA: CONSTRUCTORI PE ROLE DE HARTIE
STIINTA : A CATA MASINA DE POMPIERI A VENIT / PLECAT LA STATIE?
ADE – DOMENIUL STIINTA
CUNOASTEREA MEDIULUI – JOC DIDACTIC” UNELTE SI MESERII”
Voi realiza jocul prin metoda explozia stelara. Pe steaua mare se pun meserii si apoi se compun intrebarile pentru cele 5 stelute mici. Se vor spune si ghicitori pe stelute, acolo unde se potrivesc. Vom verifica astfel tot ceea ce au invatat ei saptamana cu meserii. In finalul activitatii, copiii vor avea de rezolvat o fisa in care sa uneasca fiecare meserias cu uneltele lui specifice.
Dupa ce se expun lucrarile si se trag concluziile saptamanii, copiii sunt liberi sa se joace cu materialele pe care le-au realizat in zilelel precedente, sa simuleze apeluri de urgenta, etc. Pana la masa de pranz.
duminică, 18 aprilie 2010
PLANIFICARE - MESERIA, BRATARA DE AUR
Etichete:
COMMUNITY HELPERS,
FISE DE COLORAT,
FISE DE LUCRU,
GRADINITA,
GRUPA MIJLOCIE,
MESERII
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu